Nu exista o dimineata mai buna decat una in care te trezesti la prima alarma, cu acel chillout care iti ofera o putere calma de a te ridica din pat si cu un zambet hai hui la care nu vrei sa te gandesti de unde a aparut. E doar o imagine de ansamblu, care te ia prin surprindere, dar care iti impune o speranta modica de a avea o zi mai buna ca cea de ieri. Am alergat timp de vreo 2 saptamani intr-un labirint de optimism fara sa gasesc vreo motivare de a alege un traseu bun. Toate imi pareau intortocheate si ma incurcam. Traiam o stare care imi aduna un milion de ganduri, toate imprastiindu-se imediat. Vacanta, sarbatori, lene, non chef, calatorii, bucurie, sperante, facultate, ganduri, decizii, ganduri, decizii. Astazi mi-am format o ipoteza. Pornind de la alarma, de la zeul bucatariei(sandwishmakerul), pana la bucuria facuta de porumbel astazi la Romana si pana la acelasi sentiment trait dimineata. O ipoteza inconstienta, care m-a facut sa-mi dau seama ca atunci cand ajungi la o concluzie, la o decizie impacata, deja lasi in urma acel labirint. Ador sentimentul asta. Run Forest, run! Fugi pana cand ajungi la o concluzie potrivita cu tine insuti si pana dai de speranta de a avea o zi mai buna maine